femeile

Probabil că cea mai mare greseala (sau una dintre cele mai mari) pe care o poate face un barbat este aceea de a încerca (repet... de a încerca) sa inteleaga o femeie.

Atunci cand vorbim despre femei trebuie le extragem din orice cadru, din orice context... trebuie sa le punem separat si sa uitam de banala logica sau de orice altceva pamantean. Pamantean pentru noi.

Pentru ele legile sunt altele, frecventele sunt altele... totul este altceva. Timpul nu are nicio valoare iar "DA" sau "NU" au acelasi sinonim... "POATE". Adica DA=NU=POATE... poate ca da, poate ca nu... sau doar poate... huh?!?! in lumea lor predomina confuzia generala, singura teorie valabila fiind cea a haosului.


In lumea asta... ele joaca dupa propriile lor reguli. Mai ciudat este ca atunci cand regula nu le mai convine... o pot schimba. Atunci, instantaneu. Iar daca o regula nu exista înca... o pot inventa. La fel cum o pot anula, pastrandu-si acelasi zambet inocent ca la inceput.

Globul de cristal

"Don't tell me the sky is the limit when there are footprints on the moon."

Am scormonit printre "favorites" on youtube, si am gasit acest clip.
L`am vazut de nenumarate ori,
ma uitam la aceste imagini, si , da , chiar daca stiu ca nu multi citesc aceste randuri,si tot asa, chiar daca stiu ca unii citesc aceste randuri, ma doare`n cot si
recunosc, ca sunt om, si , uitandu`ma la aceste imagini, de fiecare data incep sa plang.stau linistit si ma uit, si incep sa curga lacrimile, din senin. Vazand aceste imagini imi zboara gandul la o mie de lucruri, mai ales la gandul ca, daca am fi toti oameni, si ne`am multumi cu exact atat cat sa ne ajunga, cam cat de fericiti am putea fi? pentru ca lumea asta are de oferit mult mai mult decat am avea noi nevoie,doar ca unora nu le e de ajuns.

Am auzit ieri, fara sa tin neaparat, o discutie intre doi domni. Vorbeau despre "filosofia lumii". De la inceput si pana acum. De la aparitia "dreptului roman" si pana la tzatza Ridzi. Au trecut de la Socrate si Platon la Liiceanu si Plesu.

Duceau discutia ca pe un duel. Era de o parte "domnul cu ochelari" si de cealalta parte "domnul cu cravata". Cel cu ochelari mi s-a parut mai uman. El crede in "politica pentru oameni", crede ca a promite = a face, el priveste din albastrul ochilor imbatraniti cu speranta catre tinerii de azi, catre noi. Celalalt domn, la cravata, mi s-a parut a fi tipul omului pragmatic, populist. Pentru el a promite = vrajeala. Pentru el, sanse egale pentru toti este o fantezie a teribililor inocenti. El se foloseste de toate si de tot pentru a-si atinge scopul, scopul lui.

Au vorbit despre teoria "golubului de cristal". Stii... lumea pare a fi inchisa intr-un asemnea glob. Glob pe care unii il rasucesc si-l invart dupa cum au chef. Noi toti suntem inchisi in el in timp ce altii ne privesc din afara lui. Ca atunci cand te uiti la un film mut: vezi miscari dar nu auzi sunete. Unele sunete cer disperat de mancare.

"- Realitata asta ma inspaimanta. Am, uneori, impresia ca traiesc intr-o jungla. Ne-am dezumanizat, ne-am pierdut sentimentele... idealurile... ne-am pierdut sufletele. Nu ma regasesc in lumea aceasta, e dura, e rea... parsiva... e o mizerie. O mizerie, domnule!", l-am auzit pe domnul cu ochelari.
"- Realitatea aceasta este departe de filmele cu zane si printese. Aici sufletul nu are ce cauta. Sentimentele trebuie pastrate in interiorul locuintei tale. Acolo... te dai cu capul de pereti, daca vrei, acolo plangi, acolo urli, acolo iubesti. Odata ce ti-ai parasit locul acela, iti pui costumul pe tine si intri in lumea reala. Asta este ceea ce numesc eu Realitate, Domnule! Realitatea mea!", domnul cu cravata raspunde fara replica... aproape.
"- Aceasta nu este realitatea mea... Nu..." clatinandu-si usor capul in semn de nemultumire... domnul cu ochelari, intr-adevar, nu poate oferi o replica.
"- E, batrane, vrei-nu-vrei traiesti in realitatea mea. Realitata ta nu stiu daca a existat vreodata."

Globul de cristal... o inchisoare a milioane de suflete. O realitate paralela intr-un univers unic... Am pierdut pentru cateva momente sirul discutiei, m-am uitat la ceas. Cand am redevenit atent... domnul cu ochelari isi conducea pekinezul spre casa iar domnul cu cravata urca in limuzina care-l astepta. Cei doi pareau atat de apropiati... desi se apelau cu "Domnule". Dar erau atat de diferiti...

M-am ridicat si m-am dus spre domnul cu ochelari,imi doream sa-l intreab:
"- Dar... la final, ce conteaza?"
Cred ca imi raspundea, cu un zambet cald ...
"- La final conteaza doar partea in care te afli, in interiorul sau in exteriorul... globului de cristal...asta mi-ar spune el. Dar eu iti spun asa: la final conteaza daca ai fost om sau nu, daca ai iubit, daca ai urat, daca ai cantat, daca ai dansat, daca ai baut... daca, daca, daca... dar nu in interiorul locuintei tale, ci unde vrei tu. Unde vrei tu! Globul de cristal nu exista... Asta conteaza, baiete!

[Unul spune ca exista... si se plimba intr-o limuzina. Altul spune ca nu exista... si plimba un caine]

Ma gandeam...la globul de cristal. Exista sau nu?

azi n`am nimic interesant de spus...

Trebuie sa fie ceva la care ne gandim in fiecare zi. Tu, ca si mine, ai sigur o dorinta care inca nu s-a implinit . O ai de ceva vreme si ai ajuns sa te gandesti ”oare cat mai dureaza?”. Am avut o gramada de rabdare pana acum..a trecut ceva vreme…asta insemna ca nu se va implini niciodata…sau “trebuie sa am rabdare?”Timpul se masoara diferit cand este vorba de rabdare..dar oare ne putem controla timpul daca ne controlam rabdarea?
Trebuie sa ne impunem un inteles diferit rabdarii. Noi il intelegem ca fiind o stare de calm, de autostapanire, uneori de indiferenta. .Insa sunt stari foarte greu de controlat. Dar, daca nu i-am spune ”rabdare“ si i-am spune “uitare”…nu cumva lucrurile ar fi mult mai simple?
Nimeni nu vrea sa inlocuiasca termenul cu un asemenea cuvant, deoarece suna a renuntare. Uitare insemna a sterge definitiv din memorie. Dar, ni se intampla ca uitam dar dupa o perioada de timp ne trezim cu mirarea “uitasem de asta! Cum de mi-am adus aminte!?”. Memoria reactioneaza la stimuli. Si face asta intotdeuna..! Un pic de incredere in aceasta capacitate a corpului nostru…poate aduce intelesul dorit asupra “rabdarii”.
Deci, plecand de la ideea ca uitam dar nu definitiv, si ca ne vom aduce aminte atunci cand un stimul dorit de noi ne surprinde, putem sa avem cea mai mare incredere in uitare. Chiar mai mult ca in memorie!
Un exemplu este atunci cand ne dorim o atentie din partea unei persoane. Nu o primim si astfel ne propunem sa uitam. Atunci cand se intampla sa primim atentia, ne aducem imediat aminte, fara ca sentimentele sa aibe de suferit. Este ca un fel de conservare a sentimentelor prin uitare. Iar tocmai din acest fapt ii putem atribuii termenul de rebdare.
Asa cum “a renunta” implica “a uita”, asa “a renunta” implica “ rabdare”. Deci putem spune ca a avea rabdare insemna a renunta. Dar iarasi acest lucru nu trebuie inteles in forma lui obisnuita, ci trebuie privit din punctul in care renuntarea insemna uitare implicit conservare.
In univers “Nimic nu se pierde, totul se transforma”.

defapt, n`am nimic interesant de spus azi...

deja incepusem sa`mi doresc sa`mi faci cafea in fiecare dimineata.
si numai mie.atat.

" I aaaam the king of buuullshiit :D "

neatza`

( i`m not missin` anyone, this song just came up randomly from a long forgotten corner in my mind )

I can t give up on my morning coffee.
Si foarte rar se intampla, sa o beau acasa.

Nu mi plac diminetile grabite..
As vrea sa pot sa mi aduc aminte ce visez. Suna alarma. Stop. Stau cateva momente si incerc sa mi adun franturile din vise si sa pun cap la cap povestea dar alarma mi a distras toata atentia.

Mi ar placea sa nu fie nevoie sa ne ridicam somnorosi din pat si sa facem intrecere in drum spre baie. Sa stam sa ne jucam cu soarele unul pe pielea celuilalt , sa ne uitam la chipurile abia trezite. sa bem cate o cafea amara.
( ca si acum...totusi nu stiu care "noi"...ca eu sunt doar jumatate )
(( Niciodata nu vorbesc asa, doar aici , pe blogu asta retard ))

Imi plac diminetile cu farmec.
Primavara sunt verzi si pline de ganduri care ma fac sa zambesc involuntar. Poate e din cauza ca soarele e mai cald.
La mare, dupa ce am dormit pe plaja sau in cort, cand ma trezesc primul lucru pe care imi vine sa il fac e sa ma dezbrac de tot inghetul de peste noapte si sa l gust pe cel al marii si al soarelui ce`l incalzeste.
La munte, diminetile sunt linistite si pline de roua.

Am baut de mult ultima gura de cafea .

mai fac una.

despre Credinta

In lumina recentelor evenimente, am avut ocazia sa ma gandesc la Credinta, nu la Crestinism, nu la Biserica, la sentimentul de Credinta. Desi unii o s-o considere o abordare puerila si superficiala pentru mine este logica si comprehensibila. Pentru a intelege ce este cu adevarat Credinta, trebuie sa ne gandim la obiectul ei : Dumnezeu, propria persoana, Univers si puterea acestuia. Toate au un singur lucru in comun : posibilitatea de a oferi ajutor. Fie ca astepti ajutor din exterior sau ca te motivezi pentru a te ajuta singur, Credinta nu reprezinta decat un strigat disperat de ajutor. A crede in ceva nu are nimic altruist, este dovada suprema de egoism: cred in cineva/ceva doar pentru ca ma poate ajuta: pot depasi un obstacol, pot avea acces la o viata vesnica. Totul se invarte in jurul propriei dorinte, nevoi sau frici ori toate impreuna. Omul in esenta este o persoana slaba, care nu poate realiza nimic fara ajutor exterior de la divinitate, Univers, alte persoane sau fara a se minti spunandu-si ca trebuie sa reuseasca, ca va reusi. Nimeni nu poate prezice viitorul, dar ne place sa traim cu iluzia acestei posibilitati, nici macar propriul viitor. Astfel Credinta ne ofera o asigurare a unui final pozitiv, asteptat, fericit cand in realitate nimic nu este trasat in prealabil. Visele reprezinta dorintele noastre nerealizate, astfel Credinta este visul ce-l purtam cu noi si dupa ce ne trezim. Premergatoare Credintei a fost asocierea oamenilor in grupuri, ca raspuns la acel strigat de ajutor, membrii unei comunitati fiind de ajuns pentru a suplini nevoile omului primitiv. Credinta in extern a inceput probabil cand omul a realizat ca nu poate controla natura iar ceea ce pentru ei era dezlantuirea a ceva de “acolo” pentru noi a ajuns doar o fraza : Soarele rasare mereu dupa furtuna. Cand isi doreau inspaimantati ca tunetele si fulgere sa inceteze furtuna s-a oprit, iar ei au fost recunoscatori celui ce, precum ei au reusit sa controleze focul, controla furtuna. Este un paradox pana la urma, Credinta s-a nascut din frica, a perpetuat prin recunostinta si a evoluat pe masura ce obiectul fricii noastre s-a modificat. Ne era frica de moarte, acum ne este frica de esec sau ca nu vom trai vesnic in fericire.

konichiwa

oamenii diferiti sunt la fel. oamenii sunt oameni. oamenii nu pot fi diferiti. oamenii pot fi doar oameni. asta ma intristeaza cumplit. de ce nu putem fi mai buni ? pentru ca suntem oameni.

"The story of the flight ends with gravity."

cei cu bullshitu` asta ? line`u asta`mi aminteste cum , pe masura ce eu, defapt oamenii in general, se maturizeaza,pierd increderea sau mai bine zis uit. Uit pur si simplu de vise de posibilitatea de a le implini. Ajung sa cred ca acele vise care m-au hranit, care mi`au dat viata sunt de fapt niste prostii, niste tampenii nascocite la o varsta mult prea frageda. la o varsta la care.... ce stiai tu ce e aia viata, nu stiai nici ce e cu tine.
si totusi, sper ca la 30 de ani sa fiu inca foarte capabil de a visa si de a rade ca fraieru` la un deget, doua, trei, whatever. refuz sa devin ce devin toti. refuz categoric !
e ciudat cum , cunosti oameni, si ajungand sa ii cunosti cu adevarat, iti dai seama ca defapt nici pe departe nu sunt cum ai crezut de la bun inceput. ca toata viata asta sociala pe care ne`o creem, e defapt o mare nascoceala. Nimeni nu e sincer, toata lumea e ingrozitor de falsa, de ipocrita. si chestia asta ma sperie. E foarte greu sa cunosti pe cineva, mai ales daca acea persoana nici nu vrea sa fie cunoscuta cu adevarat. si de ce facem chestiile astea? pana la urma ce asteptari sa avem unii de la altii? cum sa`mi faca cineva pe plac, daca eu nici macar nu`i spun ce vreau cu adevarat? anyway...o dau prea mult in bullshituri.
I`m not in a bad mood, dont get me wrong. Sunt doar putin dezamagit, din nou. De oameni, de mine !
but life goes on. its the same old shit again, but in a different toilette .

konichiwa bitches.

West side Rogerius

noi am aparut din adancimile iadului, in memoria lu tupac si biggie si altz raperi de valoare precum si in memoria anilor petrecutz de sishu la racoare pe nedrept, am format clanu` West side rogerius , si vom porni o puternica miscare impotriva nedreptatzilor din oradye, impotriva east coastului si a celor din centru, care nye fac viatza gre. le vom arata tuturor cine`i miezoo in orashu aista.

va vom invatza pa tatz ces alea prioritatz,( aci intra cristina`n joc, cu bâta ce` noua da baseball ). Noi apartinem de scoala veche, in ciuda anilor.
mai binye statz blanz si va jucatz cu papush, noi vom juca mai departye ca fratzii petreush.
doo dejetye da mijloc cata nufaru, velentza si iosia.

trebuia sa mampushcatz cand eram mic, insa amui prea tarziu.
west side Rogerius 4eva.

cârpã diem

a mai trecut o zi...cam prea repede trec, si cu nimic nu se evidentiaza una de cealalta.
cam trist.
ies la un redbull in parc.
hai larevedere`.

NOTE TO SELF: be more daring ! the sooner the better

incotro?

Principala trăsătură a caracterului meu: Imi vin mai multe in minte, nu vreau sa para ca ma laud.
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Hotararea/ambitia.
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Puterea.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Calmul.
Principalul meu defect: Ma plictisesc relativ repede.
Ocupaţia mea preferată: sa fac orice, dar cu prietenii.
Visul meu de fericire: Tot mai mult merg spre liniste si calm alaturi de cineva cu care sa impart aceasta linste si acest calm.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Sa nu mai fiu de folos nimanui.
Ce-aţi vrea sa fiti: Vreau doar sa fiu.
Tara în care as vrea să trăiesc: Momentan imi vine`n minte Scotia
Culoarea preferată: Verdele.
Floarea preferată: Cicoarea.
Pasărea preferată: Vrabia.
Prozatorul meu preferat: Nichita Stanescu
Poetul meu preferati: Bacovia, Mircea Cartarescu
Eroul meu preferat: N-am un erou.
Eroina mea preferată: Nici atat.
Compozitorii preferaţi: Multi.
Pictorii preferaţi: Salvador Dali, Joan Miro
Eroii din viaţa reală: parintii mei.
Eroinele din istorie:mai multe.
Bautura şi mâncarea preferate: tofu, lazagna, paste carbonara, vinul rosu sec
Numele preferat: Cristina.
Ce detest cel mai mult: Sa nu fiu luat in serios.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Ce sa le mai faci mortilor?
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Sunt multe exemple, de obicei ii admir pe cei care risca totul.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Desenul.
Cum as vrea sa mor: Batran si implinit.
Starea de spirit actuala: visator
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Cele care nu ma privesc.
Deviza mea: Traieste clipa...

sunt confuz, mai nou, defapt iar.nu stiu ce vreau,pe cine mai precis. adica se pare ca stiu, iar cand ajung sa fac ce mi`am propus, i get cold feet again and again.habar nam ce`i cu mine.Judec prea mult unele chestii.atata le tot judec si procesez pana devine mult prea tarziu. As vrea sa fiu mai spontan, si sa nu ma trag atat pe cur, sa nu gandesc si sa nu iau hotarari in locul altora.Sa`i las pe ceilalti sa`si faca o parere despre mine , fara sa incerc sa`i conduc eu la parerea ce vreau eu sa si`o faca despre mine. sa ma las placut, si sa nu dau la oparte persoanele ce se apropie de mine.

incotro !?

revino-tz

Asculta mai multe audio Muzica

am iesit sa-mi iau o bere. privirea intoarsa inspre interior. afara, puleti si curvistine. asfalt si masini. nimic de vazut. nu stiu de ce, dar am intors privirea si am plimbat-o pe-afara: copaci verzi, tufisuri verzi. PRIMAVARA. am zambit, mi-am purtat mana peste frunze. am zambit. m-am uitat la degete. pline de praf. praf negru. m-am futut pe el de zambet.
fost-am mut weekendu asta. Uneori un mic reset nu`ti face decat bine.Eu mi-am formatat hardu` original, low level chiar, weekendul asta.Si am avut grija ca toata lumea sa observe chestia asta. Suncuiush, ne vedem la anu`, si mai muti :D
Insa de acum incolo, ar trebui sa urmeze o cura de detoxifiere masiva.No more alcohol, no more nimic.trebuie sa incep iar sa alerg,ca n`am mai fost de 1 saptamana.
Trebuie sa`mi bag mintile`n cap, tre sa`mi gasesc o viitoare nevasta, tre sa ma asez la casa mea.E timpul. Oi fi iar pe filmu asta, poate`mi trece, dar acu continui cu el, sa vad ce iese :D
Mi-am scris mii de jurnale ale constiintei ce ma mustra cateodata pe niste regrete umane, asa cum fac acum din nou. E inevitabil, si benefic.
si poa` ca de azi reiau si blogaritul.Who knows.
peace out!

P.S: multumesc alecsa, si multumesc patriciei si al ei prietene :D
vioricaaaaaaa, hai ca iara`i bai !