la "capatul" zilei

Era ora zece, nimic mai mult, nimic mai putin. Era ora zece. Pentru prima oara priveam tavanul, si incercam sa ghicesc cand acul ceasornicului cufundat in nelumina, va lovi ultima data. Simteam cum se scurg: secunde, minute - si odata cu ele ma simteam mai liber. Eram treaz, dar eram sigur ca visez. imi induceam singur stari sufletesti, experimentam. Imi aduceam aminte lucruri de mult uitate, lucruri marunte fara insemnatate. Nu vroiam sa adorm, cineva tinea cu mine pentru ca asta si faceam. Ma simteam bine. Departe de zgomot, departe de prieteni si de asa zisii mei prieteni, departe de toate lucrurile din viata cotidiana. Amon Tobin isi facea de cap, aducandu`si aportul in realizarea filmelor mele din acele momente. Oare cat e ora? Numarasem corect? M-am intins dupa telefon, la prima apasare a tastei, un jet de lumina cu scopuri criminale invada încaperea. L-am ascuns sub perna, ma simteam din nou in siguranta. Pentru prima data se deschise usa, imi era dor de scirtiitul ei.In camera deja era lumina, eram prea cufundat in intuneric ca sa observ asta. Eram prea cufundat in intuneric… sunt sigur.