.....

intotdeauna am avut o retinere in a exprima ceea ce simt. mi-e extrem de usor sa dezbat idei si concepte, mult mai usor decat sa le raportez la eul meu. a destrama un zid e mult mai usor decat a-l cladi, tocmai de aceea mi-e teama sa vorbesc despre mine – pentru ca stiu ca nu as mai avea puterea sa il ridic din nou. mi-a spus cineva odata ca a avea curajul sa “te pui pe tava” nu este o slabiciune, ci un avantaj pe care nu multi il poseda.
ar trebui sa nu mai privesc in urma. fiecare actiune are consecinaa ei. eu mi-am asumat actiunea, ar fi trebuit sa imi asum si riscul de a ramane o forma fara fond. pentru ca da, asta s-a întamplat. mintea accepta infrangerea si se resemneaza într-o dulce stare de amortire.asta se intampla cand gandesti in loc sa simti, cand nu iti poti sincroniza mintea cu inima, una din ele trebuie sacrificata.

si iata-ma iar singur si plictisit. si iar imi vars gandurile pe blog. urasc singuratatea. desi poate singuratatea e cea mai creativa stare posibila