vechi si noi

Noi , cei nascuti la inceputul anilor 80, vedem acum in
anul 2010 cum casa parintilor
nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand
au cumparat-o si
realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in
jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici
despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca
asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea” ,
“Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”,
“Prinsea”,”Sticluta cu otrava”, “Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au
strigat “Un doi trei la perete stop”, ultimii care au folosit telefoanele
cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa
ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene
animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja sef de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.
La gradinita am invatat poezii in romaneste,nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills ,
Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca
nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si
abia asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea mega smechere
cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata
si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne
provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo,
si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem
de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni
nu stia pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.
Am citit “Licurici”, “Pif”, Ciresarii, si am baut Cico
si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele
sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la
scoala beamtoata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne
dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround
system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo
sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam
la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar
sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe
cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”,care inca roseam la
cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa
cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam
in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca
persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne
place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta
fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in
masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala
pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de
copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si
toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide
mancam, parintii nostri nu au “child proof house”,

ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un
pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost
martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri
cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV,
noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea
“Feriti-va de magarus”.

ma bucur ca le`am trait pe toate cele de mai sus
....si ma prefac ca inca sunt copil, ca inca n`am intrat " in pita " si ma mint singur ca toate`s bune si frumoase, can`colo ... tzara arde si eu ma piaptan, mintindu`ma singur :|

sper sa ma trezesc inainte sa fie prea tarziu .

pact cu Viata

Tu stii viata, esti tu asa simpatica de felul tau. Eu cred ca noi doi am putea fi prieteni. Mai ai tu uneori aureli, ca toata lumea, dar de te uiti mai aproape la tine, esti chiar frumoasa, mancate-ar focu’.
Hai cu mine la o cafea.
Nu? Tu nu bei cafea? Ca te scurtezi?
Ei bine, hai dar la un ceai in Noir. O sa-ti placa. Ai sa-ti vezi odraslele dintr-un alt unghi.
Care scaun il vrei? Care masa? La geam e frumos, miroase a soare.
Uite, Cristina`ti va face un ceai. Si mie o cafea.stie ea cum ne place.
Si ea te place, sa stii!
Auzi, dar hai sa fac un pact cu tine viata.
Eu ti-oi zice despre planurile mele de viata,iar tu vei fi de acord.Ce zici?

Tu invata-ma cum zboara vantul. Cum moare iarba.
Cum trec anii. Cum ne rabzi. Cum ne iubesti.

E bun ceaiul cu tine. Vrei sa-ti iau o briosa? Tu nu mananci briose? Esti pe dieta? Tii post? Nu? Dar hai la mine acasa. Am sa-ti fac clatite.

Am si jazz, trip hop, si cele...orice`ai vrea, nu duci lipsa.
Acasa e mic, dar e cald, si e lumina. Tie o sa iti placa acasa.
Tu cu ce mergi? tramvai, taxiu? sau ai masina?
Mergem pe jos.
Eu ma descalt.
Tu povesteste-mi despre tine. Eu am sa te ascult.
Hai sa fim prieteni, vrei? Ca-ntre oameni.
Ca-mi esti draga, de obicei. se mai intampla sa ma superi.
Sa`mi pui ganduri rele`n brate.
Dar de obicei, imi esti draga. Imi esti draga`n weekend, mai ales. Cand ies in parc, cand ies in lords, cand ies sa`mi trec gandurile pe pereti, cu al meu auriu creion, pe maculatoare galbene, ori albe ... verzi. cand ma`ntalnesc cu ai mei prieteni, despre tine povestim. Am sa te rog, stii tu, prietena mea Kilenc. o stii? am s-o chem sa te asculte, s`o asculti si tu, dar atent, da? Iti va spune si ea planurile ei, si s-o asculti, sa fii de`acord, ochei ?
Eu am sa te iubesc. Eu pot iubi uneori. Tu sa ma lasi. Eu te-oi iubi.
Si cand ti-o fi urat de mine, ai sa ma parasesti. Eu n-am sa ma supar.
Eu am sa-ti duc dorul.
O fi frumos dorul de tine.
Hai si-om face un pact cu tine viata ... hai !?

Limita fericirii noastre

Strabunica mea nu a iesit niciodata din satul ei. Ea stia cati metri are ograda. In cat timp ajungi pana la cota. Care-i casa lui Neculai.
Daca era fericita, n-am ajuns sa o intreb. Sau n-o fi ajuns ea.
Limita fericirii ei, erau copiii sanatosi, vacile aduse la timp de la pascut, casa curata, oaspeti de sarbatori. Biserica si mana popii.
Bunica mea a fost in Oradea abia cand au luat-o feciorii prima data, si tot pentru ca sa mearga la ‘doftori’. Nu-i placeau apartamentele pentru ca, zicea ea “acum inteleg cum se simt iepurii nostrii in cusca”.
Limita fericirii ei, erau nepotii, mancarea pregatita la timp, slujba de Duminica, pomenele de Pasti.
Parintii mei au vazut doar 3 tari Europene, si desigur, mult prea faimoasa pe timpul studentiei lor “Rusia”.
Limita fericirii lor suntem noi. Copii de dinainte de Cernobil, avantati in calculatoare, cu teoriile noastre existentiale, lupta continua spre mai bun.
Noi alaturi de ei. Ei alaturi de noi.

Noi… noi ne-am avantat în Americi, în Brazilii si Japonii. Am cutreierat Europe.
Ne-am duce sa vizitam si dragii nostri prieteni mai putin pamanteni, daca am putea.
Ce ne face sa iesim, sa revenim, sa cautam?
Calculatoarele? Netul? URSS-ul care (parca) nu mai este?
Altceva?
Limita fericirii noastre e atat de relativa incat nu se incadreaza în standarde.
Nu corespunde cu a parintilor, bunicilor, strabunicilor.
Limita fericirii noastre este una pe care nu o mai intelegem nici noi.
Sau n-o inteleg eu.

Obositii lor

Acest articol este dedicat obositilor, este dedicat indivizilor obositi moral, care duc lipsa propriului eu, din cauza sau fara cauza.

E greu sa fii obosit, insa sa nu ai voie sa fii....
Sa fii foarte obosit si sa nu ti-o permiti. Sa simti ca se prabuseste tavanul si sa-l tii cu degetele mijlocii pentru ca nu ai timp de tavan prabusit.
E incredibil de obositor sa fii obosit.
Sa te stresezi pentru ca nu e voie sa fii stresat.
Sa pierzi prieteni, sau sa-i fi ratacit pentru ca exista alte ‚trebuie’.
Nu vrei. Dar… trebuie.
Tie iti trebuie, pentru ca societatii ii trebuie sa-ti trebuiasca.
Ma intelegi?
Eu inteleg ca trebuie sa inteleg.
E greu sa stii ca te pierzi pe tine insuti acolo unde nu vrei, dar… trebuie.
Ca te privesti nostalgic si zici ca asta e viata.
Viata care ‚trebuie, desi stii ca nu asta e viata.
Sa refuzi a crede ca treci prin zone de disconfort personal in permanenta.
Sa-ti realizezi refuzul.

Sa treci de la o societate la alta. Apoi inapoi. Sa vrei sa crezi ca esti bine. Sa refuzi a crede ca nu esti bine. Sa-ti realizezi refuzul.

Articolul acesta este dedicat pierdutilor de sine. Indivizilor care inteleg ca trebuie sa inteleaga. Care accepta ca trebuie sa accepte. Care se adapteaza pentru ca trebuie sa se adapteze.
Obositilor.

obosit

Sunt obosit… Am dormit bine , nu am ridicat greutati dar sunt obosit si plictisit…

Uneori am impresia ca incet incet si totodata inconstient ne “robotizam” tot mai mult.
Ma refer la rutina zilnica , pe care o indeplinim cu strictete de parca ne-am naste programati cu un traseu pe care e neaparat nevoie sa-l urmam. Ne intrebam de ce viata e lipsita de spontaneitate, de ce venim plicitisiti de la serviciu -
pentru ca facem acelasi lucru la nesfirsit, care se pare provoaca dependenta. Incerc sa diversific sfera activitatilor mele insa … nu prea iese.
Si mai e si timpul, da timpul e o problema. Nu ne ajunge niciodata timp si motivam mereu pentru ca pare argumentul cel mai plauzibil ... nu ne onoram promisiunile pentru ca nu avem timp. Sau cel putin asa credem.

insa banalitatile zilnice, de tipul unei cafele amare sau a unei discutii – plina de amintiri din alte vremuri – cu un prieten din copilarie, ne determina sa ne indreptam spre ceva mai inalt, ceva mai presus de starea noastra actuala. Fiecare zi, in sinea ei, e o poveste care merita traita, si spusa altora.

.... cum am ajuns sa fiu condamnat la aceasta monotonie? zilnic am impresia ca fac acelasi lucru, chiar daca aparent nu e asa.

Cred ca un om care se trezeste dimineata fara sa aiba nici cea mai mica certitudine cu privire la ce va urma,acela e un om intr-adevar fericit, fiind mereu stimulat, impins la extrem de propria conditie, acel om isi depaseste limitele si tinde catre perfectiune. In felul sau propriu si personal, bineinteles. Spre deosebire de noi. Omul zilelor noastre e mereu ingropat in rutina, asemenea lui Sisif, care impinge aceeasi stanca inspre varful muntelui de cateva secole bune, desi stie ca o va lua de la capat zilnic, la nesfarsit.

inainte sa inchei,ma repet : nu sunt deprimat, sau prost dispus.nimic de genu asta. E si duminica, de joi incoa` imi pierd noptile, nopti in care ma simt cat de cat mai fericit si impacat decat in timpul saptamanii, cand altceva nu fac, decat sa muncesc pentru altii.
si`mi e greu sa renunt oarecum la activitatile astea, pe care unii deja le`ar numi juvenile...imi e greu, pentru ca pur si simplu inca nu ma identific cu stereotipul omului care " ia viata in serios "

Loser

In ultimul timp aud peste tot în jurul meu doar vorbe de bine. Ca sunt asa si pe dincolo. Nimeni nu îmi spune adevarul: ca sunt un pui de ratat, care si-a futut viitorul cu fiecare ocazie pe care a avut-o. Sau n-a avut-o. Ca habar nu am ce vreau eu de la viata asta si ca nu am facut nimic care sa iasa in evidenta pana la 27 de ani. Nimic de bine.

Prostiile sunt singurele mele "realizari". Stapanesc arta de a trai in esec iar asta este singura mea "calitate". Nu sunt deloc un baiat extraordinar. Sunt cat se poate de ordinar, mai ordinar ca mine nu exista. Sunt un parazit care se hraneste cu mii de visuri, zi si noapte, un adult cu minte de copil care nu se poate maturiza. Sa dezamagesc este mottoul vietii mele.

Nu sunt inteligent, nu sunt destept, nu sunt deosebit, nu sunt nimic din tot ceea ce mi se spune de bine. In spatele mastii mele sunt hidos, sunt opusul a tot. Urasc sa mai fiu laudat cand eu stiu ce si cum sunt. Ca nu sunt capabil sa fac nimic din tot ceea ce se crede ca as putea sa fac. Vreau sa fiu privit asa: ca un nimic, ca un zero, ca un individ fara culoare, fara cultura, ca unul de la care sa nu te astepti la nimic, nici de bine nici de rau. In fond si la urma urmei, exact asa sunt.

duminica

... sunt curios care este primul cuvânt care le vine în minte celor care ma vad, nu ca m-ar interesa foarte mult... sunt doar curios.

auzisem candva, pe vremea facultatii, de la un profesor, ca daca asezi in fata ta o coala alba si un stilou, poti scrie o poveste doar din inertie.toata lumea poate sa scrie.doar sa`si lase gandurile sa se transpuna singure pe acea coala, sa se scrie singure.

Poti scrie orice, oricand, oriunde. Momentan nu vroiam neaparat sa spun ceva, sa scriu ceva pe acest mirobolant blog. Doar sa scriu. si chestia asta se si vede. Scriu de obicei pentru ca peste un o luna, un an, zece ani, sa ma pot intoarce in timp prin aceste postari, si sa`mi amintesc cu mai multa sau mai putina placere, cam ce`mi trecea mie prin minte intr`o zi oarecare. E ok conceptul asta de blog.mai ales cand stiu ca nu`l citeste multa lume.simt ca pot scrie orice, fara sa`mi pese daca cineva ma judeca dupa cele scrise sau nu.
Nu o fac for them honeyz, n`o fac ca sa arat cam cat de sensibil sunt. O fac ca`mi face placere. o vreme n`am mai facut-o, pentru ca`mi spusese cineva ca pare a fi o chestie destul de juvenila. n`am mai scris o vreme, apoi am uitat complet sa(-mi) mai revin.

am stat azi si m`am gandit, si mi`am fixat unul dintre singurele obiective pe anul asta: vreau sa ma duc in vama vara asta, neaparat. VREAU VREAU VREAU.

femeile

Probabil că cea mai mare greseala (sau una dintre cele mai mari) pe care o poate face un barbat este aceea de a încerca (repet... de a încerca) sa inteleaga o femeie.

Atunci cand vorbim despre femei trebuie le extragem din orice cadru, din orice context... trebuie sa le punem separat si sa uitam de banala logica sau de orice altceva pamantean. Pamantean pentru noi.

Pentru ele legile sunt altele, frecventele sunt altele... totul este altceva. Timpul nu are nicio valoare iar "DA" sau "NU" au acelasi sinonim... "POATE". Adica DA=NU=POATE... poate ca da, poate ca nu... sau doar poate... huh?!?! in lumea lor predomina confuzia generala, singura teorie valabila fiind cea a haosului.


In lumea asta... ele joaca dupa propriile lor reguli. Mai ciudat este ca atunci cand regula nu le mai convine... o pot schimba. Atunci, instantaneu. Iar daca o regula nu exista înca... o pot inventa. La fel cum o pot anula, pastrandu-si acelasi zambet inocent ca la inceput.

Globul de cristal

"Don't tell me the sky is the limit when there are footprints on the moon."

Am scormonit printre "favorites" on youtube, si am gasit acest clip.
L`am vazut de nenumarate ori,
ma uitam la aceste imagini, si , da , chiar daca stiu ca nu multi citesc aceste randuri,si tot asa, chiar daca stiu ca unii citesc aceste randuri, ma doare`n cot si
recunosc, ca sunt om, si , uitandu`ma la aceste imagini, de fiecare data incep sa plang.stau linistit si ma uit, si incep sa curga lacrimile, din senin. Vazand aceste imagini imi zboara gandul la o mie de lucruri, mai ales la gandul ca, daca am fi toti oameni, si ne`am multumi cu exact atat cat sa ne ajunga, cam cat de fericiti am putea fi? pentru ca lumea asta are de oferit mult mai mult decat am avea noi nevoie,doar ca unora nu le e de ajuns.

Am auzit ieri, fara sa tin neaparat, o discutie intre doi domni. Vorbeau despre "filosofia lumii". De la inceput si pana acum. De la aparitia "dreptului roman" si pana la tzatza Ridzi. Au trecut de la Socrate si Platon la Liiceanu si Plesu.

Duceau discutia ca pe un duel. Era de o parte "domnul cu ochelari" si de cealalta parte "domnul cu cravata". Cel cu ochelari mi s-a parut mai uman. El crede in "politica pentru oameni", crede ca a promite = a face, el priveste din albastrul ochilor imbatraniti cu speranta catre tinerii de azi, catre noi. Celalalt domn, la cravata, mi s-a parut a fi tipul omului pragmatic, populist. Pentru el a promite = vrajeala. Pentru el, sanse egale pentru toti este o fantezie a teribililor inocenti. El se foloseste de toate si de tot pentru a-si atinge scopul, scopul lui.

Au vorbit despre teoria "golubului de cristal". Stii... lumea pare a fi inchisa intr-un asemnea glob. Glob pe care unii il rasucesc si-l invart dupa cum au chef. Noi toti suntem inchisi in el in timp ce altii ne privesc din afara lui. Ca atunci cand te uiti la un film mut: vezi miscari dar nu auzi sunete. Unele sunete cer disperat de mancare.

"- Realitata asta ma inspaimanta. Am, uneori, impresia ca traiesc intr-o jungla. Ne-am dezumanizat, ne-am pierdut sentimentele... idealurile... ne-am pierdut sufletele. Nu ma regasesc in lumea aceasta, e dura, e rea... parsiva... e o mizerie. O mizerie, domnule!", l-am auzit pe domnul cu ochelari.
"- Realitatea aceasta este departe de filmele cu zane si printese. Aici sufletul nu are ce cauta. Sentimentele trebuie pastrate in interiorul locuintei tale. Acolo... te dai cu capul de pereti, daca vrei, acolo plangi, acolo urli, acolo iubesti. Odata ce ti-ai parasit locul acela, iti pui costumul pe tine si intri in lumea reala. Asta este ceea ce numesc eu Realitate, Domnule! Realitatea mea!", domnul cu cravata raspunde fara replica... aproape.
"- Aceasta nu este realitatea mea... Nu..." clatinandu-si usor capul in semn de nemultumire... domnul cu ochelari, intr-adevar, nu poate oferi o replica.
"- E, batrane, vrei-nu-vrei traiesti in realitatea mea. Realitata ta nu stiu daca a existat vreodata."

Globul de cristal... o inchisoare a milioane de suflete. O realitate paralela intr-un univers unic... Am pierdut pentru cateva momente sirul discutiei, m-am uitat la ceas. Cand am redevenit atent... domnul cu ochelari isi conducea pekinezul spre casa iar domnul cu cravata urca in limuzina care-l astepta. Cei doi pareau atat de apropiati... desi se apelau cu "Domnule". Dar erau atat de diferiti...

M-am ridicat si m-am dus spre domnul cu ochelari,imi doream sa-l intreab:
"- Dar... la final, ce conteaza?"
Cred ca imi raspundea, cu un zambet cald ...
"- La final conteaza doar partea in care te afli, in interiorul sau in exteriorul... globului de cristal...asta mi-ar spune el. Dar eu iti spun asa: la final conteaza daca ai fost om sau nu, daca ai iubit, daca ai urat, daca ai cantat, daca ai dansat, daca ai baut... daca, daca, daca... dar nu in interiorul locuintei tale, ci unde vrei tu. Unde vrei tu! Globul de cristal nu exista... Asta conteaza, baiete!

[Unul spune ca exista... si se plimba intr-o limuzina. Altul spune ca nu exista... si plimba un caine]

Ma gandeam...la globul de cristal. Exista sau nu?

azi n`am nimic interesant de spus...

Trebuie sa fie ceva la care ne gandim in fiecare zi. Tu, ca si mine, ai sigur o dorinta care inca nu s-a implinit . O ai de ceva vreme si ai ajuns sa te gandesti ”oare cat mai dureaza?”. Am avut o gramada de rabdare pana acum..a trecut ceva vreme…asta insemna ca nu se va implini niciodata…sau “trebuie sa am rabdare?”Timpul se masoara diferit cand este vorba de rabdare..dar oare ne putem controla timpul daca ne controlam rabdarea?
Trebuie sa ne impunem un inteles diferit rabdarii. Noi il intelegem ca fiind o stare de calm, de autostapanire, uneori de indiferenta. .Insa sunt stari foarte greu de controlat. Dar, daca nu i-am spune ”rabdare“ si i-am spune “uitare”…nu cumva lucrurile ar fi mult mai simple?
Nimeni nu vrea sa inlocuiasca termenul cu un asemenea cuvant, deoarece suna a renuntare. Uitare insemna a sterge definitiv din memorie. Dar, ni se intampla ca uitam dar dupa o perioada de timp ne trezim cu mirarea “uitasem de asta! Cum de mi-am adus aminte!?”. Memoria reactioneaza la stimuli. Si face asta intotdeuna..! Un pic de incredere in aceasta capacitate a corpului nostru…poate aduce intelesul dorit asupra “rabdarii”.
Deci, plecand de la ideea ca uitam dar nu definitiv, si ca ne vom aduce aminte atunci cand un stimul dorit de noi ne surprinde, putem sa avem cea mai mare incredere in uitare. Chiar mai mult ca in memorie!
Un exemplu este atunci cand ne dorim o atentie din partea unei persoane. Nu o primim si astfel ne propunem sa uitam. Atunci cand se intampla sa primim atentia, ne aducem imediat aminte, fara ca sentimentele sa aibe de suferit. Este ca un fel de conservare a sentimentelor prin uitare. Iar tocmai din acest fapt ii putem atribuii termenul de rebdare.
Asa cum “a renunta” implica “a uita”, asa “a renunta” implica “ rabdare”. Deci putem spune ca a avea rabdare insemna a renunta. Dar iarasi acest lucru nu trebuie inteles in forma lui obisnuita, ci trebuie privit din punctul in care renuntarea insemna uitare implicit conservare.
In univers “Nimic nu se pierde, totul se transforma”.

defapt, n`am nimic interesant de spus azi...

deja incepusem sa`mi doresc sa`mi faci cafea in fiecare dimineata.
si numai mie.atat.

" I aaaam the king of buuullshiit :D "

neatza`

( i`m not missin` anyone, this song just came up randomly from a long forgotten corner in my mind )

I can t give up on my morning coffee.
Si foarte rar se intampla, sa o beau acasa.

Nu mi plac diminetile grabite..
As vrea sa pot sa mi aduc aminte ce visez. Suna alarma. Stop. Stau cateva momente si incerc sa mi adun franturile din vise si sa pun cap la cap povestea dar alarma mi a distras toata atentia.

Mi ar placea sa nu fie nevoie sa ne ridicam somnorosi din pat si sa facem intrecere in drum spre baie. Sa stam sa ne jucam cu soarele unul pe pielea celuilalt , sa ne uitam la chipurile abia trezite. sa bem cate o cafea amara.
( ca si acum...totusi nu stiu care "noi"...ca eu sunt doar jumatate )
(( Niciodata nu vorbesc asa, doar aici , pe blogu asta retard ))

Imi plac diminetile cu farmec.
Primavara sunt verzi si pline de ganduri care ma fac sa zambesc involuntar. Poate e din cauza ca soarele e mai cald.
La mare, dupa ce am dormit pe plaja sau in cort, cand ma trezesc primul lucru pe care imi vine sa il fac e sa ma dezbrac de tot inghetul de peste noapte si sa l gust pe cel al marii si al soarelui ce`l incalzeste.
La munte, diminetile sunt linistite si pline de roua.

Am baut de mult ultima gura de cafea .

mai fac una.

despre Credinta

In lumina recentelor evenimente, am avut ocazia sa ma gandesc la Credinta, nu la Crestinism, nu la Biserica, la sentimentul de Credinta. Desi unii o s-o considere o abordare puerila si superficiala pentru mine este logica si comprehensibila. Pentru a intelege ce este cu adevarat Credinta, trebuie sa ne gandim la obiectul ei : Dumnezeu, propria persoana, Univers si puterea acestuia. Toate au un singur lucru in comun : posibilitatea de a oferi ajutor. Fie ca astepti ajutor din exterior sau ca te motivezi pentru a te ajuta singur, Credinta nu reprezinta decat un strigat disperat de ajutor. A crede in ceva nu are nimic altruist, este dovada suprema de egoism: cred in cineva/ceva doar pentru ca ma poate ajuta: pot depasi un obstacol, pot avea acces la o viata vesnica. Totul se invarte in jurul propriei dorinte, nevoi sau frici ori toate impreuna. Omul in esenta este o persoana slaba, care nu poate realiza nimic fara ajutor exterior de la divinitate, Univers, alte persoane sau fara a se minti spunandu-si ca trebuie sa reuseasca, ca va reusi. Nimeni nu poate prezice viitorul, dar ne place sa traim cu iluzia acestei posibilitati, nici macar propriul viitor. Astfel Credinta ne ofera o asigurare a unui final pozitiv, asteptat, fericit cand in realitate nimic nu este trasat in prealabil. Visele reprezinta dorintele noastre nerealizate, astfel Credinta este visul ce-l purtam cu noi si dupa ce ne trezim. Premergatoare Credintei a fost asocierea oamenilor in grupuri, ca raspuns la acel strigat de ajutor, membrii unei comunitati fiind de ajuns pentru a suplini nevoile omului primitiv. Credinta in extern a inceput probabil cand omul a realizat ca nu poate controla natura iar ceea ce pentru ei era dezlantuirea a ceva de “acolo” pentru noi a ajuns doar o fraza : Soarele rasare mereu dupa furtuna. Cand isi doreau inspaimantati ca tunetele si fulgere sa inceteze furtuna s-a oprit, iar ei au fost recunoscatori celui ce, precum ei au reusit sa controleze focul, controla furtuna. Este un paradox pana la urma, Credinta s-a nascut din frica, a perpetuat prin recunostinta si a evoluat pe masura ce obiectul fricii noastre s-a modificat. Ne era frica de moarte, acum ne este frica de esec sau ca nu vom trai vesnic in fericire.

konichiwa

oamenii diferiti sunt la fel. oamenii sunt oameni. oamenii nu pot fi diferiti. oamenii pot fi doar oameni. asta ma intristeaza cumplit. de ce nu putem fi mai buni ? pentru ca suntem oameni.

"The story of the flight ends with gravity."

cei cu bullshitu` asta ? line`u asta`mi aminteste cum , pe masura ce eu, defapt oamenii in general, se maturizeaza,pierd increderea sau mai bine zis uit. Uit pur si simplu de vise de posibilitatea de a le implini. Ajung sa cred ca acele vise care m-au hranit, care mi`au dat viata sunt de fapt niste prostii, niste tampenii nascocite la o varsta mult prea frageda. la o varsta la care.... ce stiai tu ce e aia viata, nu stiai nici ce e cu tine.
si totusi, sper ca la 30 de ani sa fiu inca foarte capabil de a visa si de a rade ca fraieru` la un deget, doua, trei, whatever. refuz sa devin ce devin toti. refuz categoric !
e ciudat cum , cunosti oameni, si ajungand sa ii cunosti cu adevarat, iti dai seama ca defapt nici pe departe nu sunt cum ai crezut de la bun inceput. ca toata viata asta sociala pe care ne`o creem, e defapt o mare nascoceala. Nimeni nu e sincer, toata lumea e ingrozitor de falsa, de ipocrita. si chestia asta ma sperie. E foarte greu sa cunosti pe cineva, mai ales daca acea persoana nici nu vrea sa fie cunoscuta cu adevarat. si de ce facem chestiile astea? pana la urma ce asteptari sa avem unii de la altii? cum sa`mi faca cineva pe plac, daca eu nici macar nu`i spun ce vreau cu adevarat? anyway...o dau prea mult in bullshituri.
I`m not in a bad mood, dont get me wrong. Sunt doar putin dezamagit, din nou. De oameni, de mine !
but life goes on. its the same old shit again, but in a different toilette .

konichiwa bitches.

West side Rogerius

noi am aparut din adancimile iadului, in memoria lu tupac si biggie si altz raperi de valoare precum si in memoria anilor petrecutz de sishu la racoare pe nedrept, am format clanu` West side rogerius , si vom porni o puternica miscare impotriva nedreptatzilor din oradye, impotriva east coastului si a celor din centru, care nye fac viatza gre. le vom arata tuturor cine`i miezoo in orashu aista.

va vom invatza pa tatz ces alea prioritatz,( aci intra cristina`n joc, cu bâta ce` noua da baseball ). Noi apartinem de scoala veche, in ciuda anilor.
mai binye statz blanz si va jucatz cu papush, noi vom juca mai departye ca fratzii petreush.
doo dejetye da mijloc cata nufaru, velentza si iosia.

trebuia sa mampushcatz cand eram mic, insa amui prea tarziu.
west side Rogerius 4eva.

cârpã diem

a mai trecut o zi...cam prea repede trec, si cu nimic nu se evidentiaza una de cealalta.
cam trist.
ies la un redbull in parc.
hai larevedere`.

NOTE TO SELF: be more daring ! the sooner the better

incotro?

Principala trăsătură a caracterului meu: Imi vin mai multe in minte, nu vreau sa para ca ma laud.
Calitatea pe care o prefer la un barbat: Hotararea/ambitia.
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Puterea.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Calmul.
Principalul meu defect: Ma plictisesc relativ repede.
Ocupaţia mea preferată: sa fac orice, dar cu prietenii.
Visul meu de fericire: Tot mai mult merg spre liniste si calm alaturi de cineva cu care sa impart aceasta linste si acest calm.
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Sa nu mai fiu de folos nimanui.
Ce-aţi vrea sa fiti: Vreau doar sa fiu.
Tara în care as vrea să trăiesc: Momentan imi vine`n minte Scotia
Culoarea preferată: Verdele.
Floarea preferată: Cicoarea.
Pasărea preferată: Vrabia.
Prozatorul meu preferat: Nichita Stanescu
Poetul meu preferati: Bacovia, Mircea Cartarescu
Eroul meu preferat: N-am un erou.
Eroina mea preferată: Nici atat.
Compozitorii preferaţi: Multi.
Pictorii preferaţi: Salvador Dali, Joan Miro
Eroii din viaţa reală: parintii mei.
Eroinele din istorie:mai multe.
Bautura şi mâncarea preferate: tofu, lazagna, paste carbonara, vinul rosu sec
Numele preferat: Cristina.
Ce detest cel mai mult: Sa nu fiu luat in serios.
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Ce sa le mai faci mortilor?
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Sunt multe exemple, de obicei ii admir pe cei care risca totul.
Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Desenul.
Cum as vrea sa mor: Batran si implinit.
Starea de spirit actuala: visator
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Cele care nu ma privesc.
Deviza mea: Traieste clipa...

sunt confuz, mai nou, defapt iar.nu stiu ce vreau,pe cine mai precis. adica se pare ca stiu, iar cand ajung sa fac ce mi`am propus, i get cold feet again and again.habar nam ce`i cu mine.Judec prea mult unele chestii.atata le tot judec si procesez pana devine mult prea tarziu. As vrea sa fiu mai spontan, si sa nu ma trag atat pe cur, sa nu gandesc si sa nu iau hotarari in locul altora.Sa`i las pe ceilalti sa`si faca o parere despre mine , fara sa incerc sa`i conduc eu la parerea ce vreau eu sa si`o faca despre mine. sa ma las placut, si sa nu dau la oparte persoanele ce se apropie de mine.

incotro !?

revino-tz

Asculta mai multe audio Muzica

am iesit sa-mi iau o bere. privirea intoarsa inspre interior. afara, puleti si curvistine. asfalt si masini. nimic de vazut. nu stiu de ce, dar am intors privirea si am plimbat-o pe-afara: copaci verzi, tufisuri verzi. PRIMAVARA. am zambit, mi-am purtat mana peste frunze. am zambit. m-am uitat la degete. pline de praf. praf negru. m-am futut pe el de zambet.
fost-am mut weekendu asta. Uneori un mic reset nu`ti face decat bine.Eu mi-am formatat hardu` original, low level chiar, weekendul asta.Si am avut grija ca toata lumea sa observe chestia asta. Suncuiush, ne vedem la anu`, si mai muti :D
Insa de acum incolo, ar trebui sa urmeze o cura de detoxifiere masiva.No more alcohol, no more nimic.trebuie sa incep iar sa alerg,ca n`am mai fost de 1 saptamana.
Trebuie sa`mi bag mintile`n cap, tre sa`mi gasesc o viitoare nevasta, tre sa ma asez la casa mea.E timpul. Oi fi iar pe filmu asta, poate`mi trece, dar acu continui cu el, sa vad ce iese :D
Mi-am scris mii de jurnale ale constiintei ce ma mustra cateodata pe niste regrete umane, asa cum fac acum din nou. E inevitabil, si benefic.
si poa` ca de azi reiau si blogaritul.Who knows.
peace out!

P.S: multumesc alecsa, si multumesc patriciei si al ei prietene :D
vioricaaaaaaa, hai ca iara`i bai !