obosit

Sunt obosit… Am dormit bine , nu am ridicat greutati dar sunt obosit si plictisit…

Uneori am impresia ca incet incet si totodata inconstient ne “robotizam” tot mai mult.
Ma refer la rutina zilnica , pe care o indeplinim cu strictete de parca ne-am naste programati cu un traseu pe care e neaparat nevoie sa-l urmam. Ne intrebam de ce viata e lipsita de spontaneitate, de ce venim plicitisiti de la serviciu -
pentru ca facem acelasi lucru la nesfirsit, care se pare provoaca dependenta. Incerc sa diversific sfera activitatilor mele insa … nu prea iese.
Si mai e si timpul, da timpul e o problema. Nu ne ajunge niciodata timp si motivam mereu pentru ca pare argumentul cel mai plauzibil ... nu ne onoram promisiunile pentru ca nu avem timp. Sau cel putin asa credem.

insa banalitatile zilnice, de tipul unei cafele amare sau a unei discutii – plina de amintiri din alte vremuri – cu un prieten din copilarie, ne determina sa ne indreptam spre ceva mai inalt, ceva mai presus de starea noastra actuala. Fiecare zi, in sinea ei, e o poveste care merita traita, si spusa altora.

.... cum am ajuns sa fiu condamnat la aceasta monotonie? zilnic am impresia ca fac acelasi lucru, chiar daca aparent nu e asa.

Cred ca un om care se trezeste dimineata fara sa aiba nici cea mai mica certitudine cu privire la ce va urma,acela e un om intr-adevar fericit, fiind mereu stimulat, impins la extrem de propria conditie, acel om isi depaseste limitele si tinde catre perfectiune. In felul sau propriu si personal, bineinteles. Spre deosebire de noi. Omul zilelor noastre e mereu ingropat in rutina, asemenea lui Sisif, care impinge aceeasi stanca inspre varful muntelui de cateva secole bune, desi stie ca o va lua de la capat zilnic, la nesfarsit.

inainte sa inchei,ma repet : nu sunt deprimat, sau prost dispus.nimic de genu asta. E si duminica, de joi incoa` imi pierd noptile, nopti in care ma simt cat de cat mai fericit si impacat decat in timpul saptamanii, cand altceva nu fac, decat sa muncesc pentru altii.
si`mi e greu sa renunt oarecum la activitatile astea, pe care unii deja le`ar numi juvenile...imi e greu, pentru ca pur si simplu inca nu ma identific cu stereotipul omului care " ia viata in serios "